Sute de GB furati de la Scoala din Clit (Suceava), de elevi minori


Intră acum și în grupul de

12 elevi din clasele a şaptea şi a opta, având vârste cuprinse între 12 şi 14 ani din localitatea suceveana Clit au reuşit să intre în atenţia Poliţiei şi să facă subiectul cercetărilor penale după ce au furat hard discurile de la 16 calculatoare din laboratorul de informatică al şcolii în care învaţă.

Profesorul coordonator al Şcolii cu clasele I – VIII Clit a sesizat, în cursul zilei de vineri IJP Suceava, că dintr-o sală de clasă au fost sustrase hard discurile de la cele 16 calculatoare existente.

În urma verificărilor făcute de o echipă operativă, s-a stabilit că în toamna anului 2008, Şcoala cu clasele I – VIII Clit a fost dotată cu laborator de informatică care cuprinde un număr de 16 calculatoare. Acestea au fost instalate într-o sală de clasă şi din lipsă de profesor de specialitate, calculatoarele nu au fost folosite niciodată.

Poliţiştii au mai constatat că în zilele de 24 şi 25 mai , un număr de 12 elevi, din clasele a VII-a şi a VIII-a, între orele 12.00 -13.00, când în sala de clasă nu se desfăşurau ore de curs, au desfăcut laterala detaşabilă a carcaselor calculatoarelor şi din acestea au furat 16 hard discuri de 80 GB, un hard disc de 250 GB, toate plăcuţele RAM şi 10 cabluri SATA.

9 hard discuri de 80 GB şi hard discul de 250 GB, au fost recuperate de la noua dintre elevii care au savarsit furtul.


Intră acum și în grupul de